Asa cum am sustinut in ultimul timp, Hubitat este o alegere ideala pentru automatizarea casei sau biroului, oferind tot ce avem nevoie pentru asta: compatibilitate cu o multitudine de dispozitive Zigbee, Z-Wave sau Wi-Fi, conexiune locala, aplicatii interne, dashboard-uri prietenoase si multe altele.
Daca vrem sa incepem formarea unui sistem inteligent, dar conexiunea prin cablu Ethernet nu este potrivita pentru nevoile noastre, odata cu ultimul update, Hubitat introduce posibilitatea de a ne conecta la internet si wireless.
Tot ceea ce avem nevoie este un cablu OTG, un adapator Wi-Fi si sa urmam cativa pasi simpli in interfata Hubitat.
1. Cablu OTG + cablu de alimentare
Cu ajutorul acestui adaptor vom putea alimenta hub-ul si, in acelasi timp, vom putea conecta dispozitive USB (in cazul nostru adaptorul Wi-Fi).
2. Instalam driverele Wi-Fi
Pentru a putea folosi adaptorul wireless este necesara instalarea driverelor Wi-Fi din interfata Hubitat. Vom accesa sectiunea Settings -> Networking, apoi click pe butonul “Install Wi-Fi drivers”.
3. Introducem numele si parola retelei Wi-Fi
Dupa ce am instalat cu succes driverele, va trebui sa introducem numele si parola retelei wireless la care vrem sa ne conectam, apoi click pe butonul “Save Wi-Fi configuration”.
4. Conectam adaptorul Wi-Fi si repornim hub-ul
Daca toti pasii de mai sus au fost urmati cu succes, vom conecta adaptorul Wi-Fi la portul USB al adaptorului OTG. Ultimul pas va fi repornirea hub-ului pentru ca toate setarile sa aiba efect. Pentru asta vom merge din nou in sectiunea Settings, apoi click pe “Reboot Hub”, dupa care vom putea scoate si cablul Ethernet din portul sau, in cazul in care am folosit o astfel de conexiune.
Dupa repornire, sistemul nostru inteligent va fi conectat la internet prin intermediul retelei Wi-Fi.
Pentru un semnal cat mai bun intre hub si router, recomandam folosirea unui adaptor adecvat, in functie de distanta dintre acestea. Noi am testat cu succes 3 modele de adaptoare de la TP-Link: TL-WN725N, TL-WN823N si Archer T2U Plus.